E bine sau nu să te compari cu alții?

Asta e o întrebare subiectivă. Ce-i drept, dacă mă întrebați pe mine, nu ar trebui să o faci. Cel mai corect și indicat lucru este să îți vezi de bucățica ta. 

Bucățica ta care înseamnă că dacă nu te uiți în altă grădină, nu ai cum să știi ce se întâmplă dincolo de gard. Clar că există și situația în care a te uita în ”curtea vecinului” poate fi în avantajul tău. Haideți să vorbim puțin despre asta.

Sunt multe scenarii prezentate în lumea asta care dovedesc faptul că a te uita la celălalt, poate transforma o acțiune într-una benefică pentru tine. De cele mai multe ori o faci când ai nevoie de inspirație, când nu mai ai idei s-o scoți la capăt sau pur și simplu ai nevoie de un model. O faci când propriile decizii nu te mai ajută și îți alegi niște personaje care să te ghideze pe calea corectă. În cazurile astea poți să zici că a te compara cu alții, într-un fel sau altul spus, ajută.

Aici s-ar încadra următoarele expresii:

„știu pe cineva care a trecut prin același lucru și a reușit în modul x, ia să încerc și eu”

„știu că majoritatea oamenilor care termină studiile universitare reușesc în viață, deci mă ghidez după asta”

„stiu pe cineva care a riscat tot și a reușit” ș.a.m.d (lista e infinită)

Ei bine, da, îți poți compara situația sau lucrul care se întâmplă în viața ta cu o acțiune similară, însă nu e neapărat garantat că poate funcționa și la tine. Aici e, de fapt, cheia întrebării. Care e garanția că dacă cineva a reușit într-un mod, îți va ieși și ție la fel?

Îți spun eu, nimeni nu îți garantează nimic. Și aici aș vreau să trec la punctul doi al discuției.

Făcând o legătură, fie că te compari cu situația cuiva sau nu, garanția nu există. Pentru că de cele mai multe ori sau în marea majoritate a cazurilor, ritmul e diferit. Dacă urmezi un exemplu cu toți pașii pe care i-a urmat cineva, e posibil să nu se întâmple la fel. Mai mult decât atât, e posibil să se întâmple într-o manieră total diferită. Și atunci ce faci?

E posibil să te pierzi pe drum. E posibil să crezi că dacă pașii tăi nu sunt la fel de alerți, nu te simți la fel de capabil. E posibil să fii dezamăgit de calea pe care ai decis s-o urmezi, doar pentru că așteptările tale au însemnat ”]mi doresc să reușesc ca ei”. În felul ăsta apar expresiile următoare:

„au trecut atâția ani și eu nu am ajuns nici la jumătatea drumului la care sunt oamenii pe care îi urmăresc”

„am urmat pașii ca la carte, de ce lucrurile nu se întâmplă la fel?”

„nu înțeleg unde greșesc, e clar că nu sunt suficient de bun” etc.

În momentul în care ajungi să îți pui astfel de probleme, te anunț că a te compara cu alții nu mai e deloc în beneficiul tău, din contră, este total împotriva ta și mai mult te descurajează decât să te ajute..

Unde vreau să ajung cu asta? 

Vreau să îți spun să îți vezi de propriul drum. Să-ți urmezi proprii pași, să îți iei timpul de care ai nevoie și să accepți că indiferent de cât te-ai compara, povestea ta nu va semăna cu alta. 

Poveștile pe care le auzi tu despre oamenii de succes sunt înșiruite pe foaie în maniera lor pozitivă. De foarte puține ori vei auzi și partea negativă. Nu îți va spune nimeni ce sacrificii ești nevoit să faci, nu-ți va spune nimeni câte ore nu vei putea să dormi și nu-ți va spune nimeni cât de repede îți vei atinge scopul. 

A-ți vedea de bucățica ta înseamnă a-ți oferi șansa să mergi în pașii în care ești tu în stare să mergi. Nu înseamnă că dacă ți-ai atins mai repede scopul, ai subestimat munca altora. Nu înseamnă că dacă ai ajuns mai greu, ești mai slab. Înseamna că tu ai propriul ritm și nimeni nu trebuie să-ți eclipseze procesul.

Te vei uita în jur. vei vedea cum alții reușesc, cum își ating toți scopurile, dar nu lăsa asta să îți afecteze drumul.

Te vei uita în jur, vei vedea cum alții rămân în același loc ani la rând, cuprinși până peste cap de zona de confort, dar nu lăsa asta să te facă să te oprești. Se poate întâmpla ca totul să ia o întorsătură mai bună decât ți-ai imaginat. 

Și o să închei cu o poveste scurtă despre o broască și animalele pădurii care au organizat o competiție.

Miza era să ajungi primul pe vârful muntelui. O parte din animale stăteau la linia de start pentru galerie, iar alta era implicată în concurs. Au început să urce cât de repede puteau. Unii se mișcau mai repede, alții mai greu, deci lupta era una strânsă. Din galerie se auzea un ecou de voci:

Uitați-vă la iepure, sigur n-o să reușească. Atunci iepurele s-a dezechilibrat.

Uitați-vă la urs, imposibil să ajungă primul. Atunci ursul, vâzând câți sunt în fața lui, a renunțat la cățărare.

Uitați-vă la broască, dacă iepurele și ursul nu au reușit, cum ar putea ea să ajungă chiar ea în vârful muntelui?

Ce-i drept, ceva s-a întâmplat pentru că broasca și-a continuat drumul și a urcat, până când, într-un final, a fost prima care a ajuns la linia de finish. 

Care credeți că a fost motivul pentru care broasca și-a îndeplinit scopul?

Vă spun eu, era surdă. 

Ce se întâmplă cu tine când eșuezi?

Tu, care citești rândurile astea, de ce te să te întrebi mereu ”cu ce-am greșit să merit asta” sau ”de ce mi se întâmplă toate astea”. Nu crezi că ai putea să schimbi puțin întrebările? 

Cum ar suna dacă te-ai întreba ”ce pot să învăț din ceea ce mi se întâmplă”? 

Da, știu. O să spui că e foarte ușor de zis, că ai încercat și că tot nu vezi sensul în multe, însă, te-ar putea viața învăța ceva, atunci când pierzi un prieten, un job sau când nu te înțelegi cu partenerul de viață?

Ei bine, răspunsurile astea nu le am. Ce am, în schimb, sunt niște presupuneri. Și vom începe cu prima.

Ce se întâmplă cu corpul și mintea ta când pierzi un prieten? Mai ales când știi că nu i-ai greșit cu nimic și că ai luptat cu ultimele puteri să vă păstrați prietenia. Te așezi, îți arunci ochii pe tavan și te întrebi ”de ce?”. O să-ți înșirui câteva posibilități, nu e neapărat să-mi dai dreptate, poate chiar nici nu am, însă, te-ai gândit că poate aveai nevoie de asta? Ok. știu, sună dur, dar gândește-te puțin. Așa de tare te-a surprins despărțirea de omul ăsta sau existau de mult semne pe care le-ai primit, dar pe care nu ai vrut să le iei în seama? O să zici că nu sau că nici nu te-ai gândit sau pur și simplu, chiar dacă erau, nu trebuia să se ajungă aici. Ei bine, drag prieten, tu trebuie să înțelegi că nu totul se întâmplă mereu cum ne dorim noi să se întâmple. Poate, plecarea acestei persoane ți-a eliberat mintea pentru a-ți permite să mai cunoști alți oameni. Bineînțeles, există și scenariul în care, era singurul tău prieten, iar acum nu mai vrei sau pur și simplu nu se mai leagă alte prietenii. Rămâi singur și ți-e dor. Îți lipsesc conversațiile la telefon, ieșirile la cafele, distracția și umărul ăla pe care să plângi. Ce faci în situația asta? Poate te hotărăști să pleci, iei primul tren și îi vizitezi pe ai tăi, știi că nu i-ai mai văzut de mult. Întâmplător, te întâlnești cu prieteni din liceu pe care nu i-ai mai băgat în seamă, prea ocupat fiind cu acest prieten care era atât de prezent în viața ta, încât ai uitat să mai dai semne de viață și prin alte părți. Începi să realizezi că plecarea lui chiar ți-a făcut bine. Încă îți curge dorul din când în când pe obraji, însă e bine. Nu-ți mai pare rău. 

Și ăsta e doar un scenariu. Sunt sute altele care așteaptă acolo să fie rezolvate sau măcar ascultate, dar, cine suntem noi să ne apucăm să dăm sfaturi? Fiecare are povestea lui, așa că să trecem la al doilea scenariu. 

Ce se întâmplă cu corpul și mintea ta când îți pierzi jobul? Ok, ești falit. Nu știi la cine să apelezi, așa că, tot la ai tăi pleci. Acolo ești în siguranță, știi că tot timpul vei găsi lângă ei susținere, dar cu sufletul tău cum rămâne? Cum rămâne cu viața ta, cu independența financiară și cu demnitatea? Da, ajungi să cazi la pământ. Cauți zi și noapte alt loc unde să lucrezi. Aplici pe toate platformele de job-uri existente, dar nu uiți de filtre, e clar că ai niște pretenții și nu vrei să te angajezi oriunde. E clar că nu poți face asta nonstop, așa că începi să te întrebi ce să faci cu timpul liber rămas? Cu ce să te ocupi? Deodată îți aduci aminte că ai niște cursuri pe care le-ai cumpărat în facultate și pe care nu ai reușit să le termini. Și, de nicăieri, se aude un gând trecut ca vântul prin mintea ta – ”noroc că am rămas fără job, că nu le-aș mai fi terminat vreodată” și zici ”poftim? am spus eu asta?”. Da, ai spus tu asta. De ce? Pentru că, uneori, oportunitățile pot îmbrăca haine de ”probleme”. Și de aici, odată ce aceste probleme devin oportunități, descoperi alte lucruri. Îți dezvolți noi hobby-uri, noi activități și uite așa, așteptarea telefonului să sune de la un angajator doritor să te aibă în compania lui, devine mult mai ușoară. 

Asta a fost o altă variantă de întâmplare pe care o poți transforma în favoarea ta. Și o să vin cu un al treilea scenariu pentru tine, cel în care nu te înțelegi cu partenerul de viață, cel în care neînțelegerile pot duce chiar la despărțire.

Ce se întâmplă cu corpul și mintea ta când îți pierzi persoana iubită? Oh, și câte nu se întâmplă. Ai putea chiar să zici că nu se poate naște nimic bun odată cu o pierdere de genul ăsta. Aici vreau să te contrazic. Se pot naște multe sentimente bune odată cu asta. Foarte multe. 

Odată cu despărțirea, râmâi singur, exact ca în scenariul în care ți-ai pierdut prietenul. Plângi, te simți neapreciat, simți că nu vei mai întâlni o persoană asemănătoare și că viața ta, de unul singur, nu va mai fi la fel. Total de acord, nu va mai fi, poate fi chiar mai bună. Poți descoperi un lucru foarte important și anume, faptul că nu ai știut niciodată ce înseamnă iubirea de sine. Cum te-ai fi putut aștepta ca cineva să te iubească, dacă tu nu te iubeai pe tine? Da, știu, e un subiect clișeic, dar foarte adevărat. Un subiect care, poate e tratat cu indiferență, dar e foarte important în interacțiunea a două persoane în iubire și nu numai. Singur rămas, te uiți în oglindă și începi să enumeri lucrurile care sunt defecte la tine. Fie că e vorba de fizic, fie ca e vorba de lucruri legate de comportament, cert e că, într-un final, ajungi să îi dai dreptate că s-a despărțit de tine. ”E clar de ce s-a ajuns aici”, ”uită-te la tine cum arăți și cum te comporți, normal că te-a lăsat”,  asta îți tot repeți în minte. Și poate ai dreptate sau poate nu. Poate e timpul să îmbunătățești ceva la tine, să înveți din greșeli și să devii o mai bună versiune a propriei persoane. Ori asta, ori să-ți dai seama că persoana respectivă a venit în viața ta să te învețe ceva și apoi să plece. Lucrurile astea se întâmplă, dar ți-ai fi dat seama de toate astea dacă evenimentul nu se întâmpla? Nu avem de unde să știm sigur, însă eu cred că ai realizat multe din asta. 

Ce încerc să spun cu toate rândurile de mai sus? Ceva ce mi-aș fi dorit să aud și eu în multe momente. Nu zic că e bine să-ți pierzi un prieten, un job sau persoana iubită. Nu zic că e nevoie de lucrurile astea ca să descoperi alte lucruri. Te poți dezvolta foarte bine alături de persoanele dragi, în timp ce ai un job stabil. Spun doar că, dacă se întâmplă, poți redirecționa fiecare eveniment în favoare ta, fâcându-l să conteze. 

Așadar, ce se întâmplă cu tine când eșuezi? Crești, dragul meu, crești.