Oare cauți jumătatea care trebuie?

Ce întrebare, nu? Mi-ar plăcea să-ți explic puțin de ce pun întrebarea asta.

Aterizezi pe pământul ăsta și crești. Mai bine zis, la început ești crescut. Primești o educație, primești o serie de implementări despre cum ar trebui să te comporți, despre cum ar trebui să reacționezi la lumea în care trăiești. Asta durează destul de mult, aș putea să-mi asum și să spun că vârsta de optsprezece ani nu te scoate din conceptul de ”a fi crescut”. De ce? Pentru că, într-un fel, continui să depinzi de mediul înconjurător, iar odată cu maturitatea, poate nu mai ești crescut de alții, dar, cu siguranță, începi să devii influențat de alții. 

Da, știu, e crud, dar e adevărul. Spun asta pentru că pe de-o parte te naști autentic, iar pe de alta, e posibil să mori îmbrăcat într-o copie. Din nou, e crud, dar e real. Și aici mă refer strict la autenticitate, la ceea ce te face diferit. Auzi peste tot expresia ”fii tu”, dar, oare, reușești sa-ți asumi cu adevărat această responsabilitate? Pentru că este o responsabilitate. A fi autentic înseamnă să spui ce gândești fără reținere, înseamnă să spui adevărul fără frica de a supăra, înseamnă să fii sincer indiferent de circumstanțe. Dacă te oprești puțin și faci o evaluare, cu timpul, îți dai seama că nu prea îți permiți să-ți manifești autenticitatea din cauza mediului exterior. Și așa, propriile valori se pierd.

Poate ai un vis, poate ai o carieră la care simți că trebuie să muncești, poate îți dorești o persoană care să-ți arate pe propria piele ce înseamnă conceptul de iubire. E clar că ai niște planuri. Partea asta nu e grea deloc, în fond, cine nu are planuri? Întrebarea mai grea vine abia după, când încerci să-l pui în aplicare. Întrebarea e ”cine luptă până la linia de finish?”

Și acum aș vrea să mă întorc puțin la întrebarea acestui articol. Bănuiesc că ți-ai căutat, o cauți sau ți-ai găsit jumătatea. Presupunem că este vorba despre o persoană, aceea care, cum am zis mai devreme, ți-ar bucura zilele, te-ar învăța ce înseamnă cu adevărat iubirea.

Și dacă n-ar fi vorba de altcineva? Dacă jumătatea pe care o cauți ești tot tu?

Ok, știu, e greu de digerat, așa că o să-ți explic puțin. 

Rândurile pe care le-am scris la începutul acestui articol vorbesc despre visuri, despre autenticitate, despre căutarea continuă de a ne găsi un rost pe lume. Și mă voi opri puțin la cuvântul autenticitate. Deși ți-am spus mai sus că ne naștem așa, cred că dacă aș putea revizui puțin răspunsul, ți-aș spune că ne naștem autentici, dar nu în totalitate. Știi conceptul pieselor de puzzle? Ei bine, cam așa e. Cred eu, că la început ai fost compus din două piese. Una dintre ele, a rămas cu tine când te-ai născut pe acest pământ, iar cealaltă, e tot în tine, dar fără manual de instrucțiuni pentru a fi găsită. Cred că această jumătate lipsă se numește autenticitate.

Cum se găsește această jumătate ascunsă în fiecare dintre noi? Crede-mă că mi-aș dori să am răspunsul la această întrebare. Mi-ar plăcea să scriu rândurile astea și să-ți ofer și un răspuns, însă, nu pot s-o fac. Ce pot să-ți spun, în schimb, este că diferă de la persoană la persoană. Unii ne supărăm, într-o zi, de nicăieri și decidem să ne trăim viața după propriile reguli, fără a mai asculta părerile celorlalți. Unii, avem nevoie de mai mult timp, de mai multe lecții și de mai multe șuturi. Alții pur și simplu o găsesc din prima. Cum fac asta? Cred c-ar trebui să-i întrebăm, cert e că a venit vremea s-o cauți în interiorul tău, chiar și fără indicii.

Pentru că tu nu cauți o jumătate, cauți să devii un întreg. 

Cine ești tu în afara zonei de confort?

O întrebare care-ți poate da de gândit sau la care poate nici nu te-ai gândit vreodată. De ce oare nu m-am gândit la asta? Se spune că, în general, răspunsul unei întrebări conține 80% din cuvintele care compun întrebarea în sine. Aici care crezi c-ar fi răspunsul? 

Eu cred că prea mult confort nu te determină să ieși să-ți vezi puțin viața și din perspectiva provocărilor. 

Și o să vă spun niște lucruri pe care le-am învățat de-a lungul timpului. De obicei, pentru a te simți bine, ai nevoie să iei contact cu lucrurile, acțiunile și oamenii care fac parte dintr-o rutină. Ai observat ce se întâmplă în momentul în care întâlnești o persoană nouă sau guști un fel de mâncare cu totul diferit de ce mănânci tu în mod normal? 

Exact! Ești pus într-o situație dificilă. Poate crezi că persoana nu te place sau mâncarea poate fi chiar dezgustătoare odată ce o treci prin papilele gustative. Poate îți faci gânduri negative că persoana nou apărută în viața ta poate avea intenții rele sau știi că dacă guști din noul preparat, poți crea în stomacul tău o indigestie de zile mari. Mai mult decât atât, dacă se întâmplă așa, cu siguranță corpul tău va respinge în viitor orice interacțiune, fie cu persoana în cauză, fie cu felul de mâncare îngrozitor. 

Acum vine partea interesantă. Partea când alegem zona de confort. Aceiași oameni pe care-i întâlnesc, același loc de unde-mi cumpăr cafeaua dimineața, același serial și aceeași parte pe care adorm și mă trezesc. Și toate astea, că vrem să recunoaștem sau nu, se desfășoară pe sistem automat. Zona asta confortabilă devine o parte din noi. Ajungem să ne identificăm cu ea atât de mult, încât imediat ce se întâmplă un lucru neașteptat sau neobișnuit cu tiparele normale, cădem la pământ. 

De ce cazi la pământ? Îți spun eu. Pentru că ai refuzat să cazi voit de atâtea ori. Pentru că ai avut oportunitatea să ”o vezi venind”, să nu te mai doară atât de tare, dar ai preferat confortul din propria rutină. Și nu, nu te încurajez să cazi sau să eșuezi în vreun fel, departe de mine gândul ăsta. Ce încerc să insinuez, în schimb, este că poți s-alegi să cunoști și oameni noi, că poți să schimbi locul de unde-ți cumperi cafeaua dimineața, poți să schimbi serialul cu un podcast sau poți să schimbi partea pe care dormi, chiar dacă prima noapte nu va fi cea mai reușită.

Dacă m-ai întreba de ce ai alege prima variantă, cea cu rutina și zona de confort, ți-aș răspunde clar. Pentru că ești sigur că n-ai cum să dai greș. Oamenii din viața ta îți sunt aproape și îi cunoști de o viață, deci pământul prieteniei e bătătorit bine. Cafeaua n-are cum să aibă lapte stricat în ea sau să fie prea rece, pentru că ți-o cumperi de acolo de ani întregi. Serialul n-are cum să nu fie bun, știi doar că se uită toată lumea la el, iar partea pe care dormi, e partea pe care dormi, cine să știe asta mai bine ca tine?

În niciun caz eu. Asta pentru că nu-ți spun să renunți la toate lucrurile de mai sus. Din contră, îți spun păstrează-le, dar nu uita să adaugi mereu ceva nou, ceva imprevizibil, ceva care nu înseamnă obișnuință.

În mare parte, tot ce facem într-o zi este pe sistem automat. E ca mersul pe jos. Nu ești conștient de tehnica mersului, nu? Te-ai gândit la asta? Pentru că o faci de când nici nu puteai ”produce” amintiri. Și o faci automat. Nu cred că există cineva care să-și amintească momentul în care a pășit pentru prima dată sau modalitatea în care a învățat s-o facă. Vrei să mă crezi sau nu, asta se întâmplă și cu restul lucrurilor din viața ta. Jobul, oamenii, activitățile, tot ce înseamnă rutină te păstrează în siguranță și în zona de confort, dar te limitează de la ce e cu adevărat important pentru propria evoluție. Ce nu te conduce, în schimb, către sisteme automate, este imprevizibilul. Mai mult decât atât, când ești pus într-o situație în care n-ai mai fost, marchează exact momentul în care devii conștient și îți deschizi mintea către noi idei, noi oportunități, noi căi către schimbare. Momentul în care iei contact cu lucruri pe care nu ai mai pus mâna, activități pe care nu le-ai mai făcut, oameni pe care nu i-ai mai întâlnit, etc.

Cred eu, că dacă reușim să schimbăm asta, reușim să ne schimbăm propria noastră realitate.

Învață să devii confortabil cu starea inconfortabilă.