Limitele se creează sau se depășesc?

E surprinzător dacă spun că ambele variante sunt valabile? Sunt sigură că nu. Știm cu toții că ne contruim limite. Știm cu toții că dacă ai ajuns în punctul în care vrei să le depășești, ai apucat deja să le creezi.

Să începem cu momentul în care creezi limita. E inevitabil, știu, însă poți schimba unghiul în care te plasezi față de ea. Dacă până acum am stabilit că e imposibil să nu pui bariere, acum trebuie să stabilim cât timp petrecem în spatele lor. 

Unii le folosim precum scuturi de protecție. Întrebarea e, de ce anume te protejează acel scut? 

Evident că sunt situații în care limitele sunt cea mai bună opțiune pentru a nu intra în belele. Situațiile alea în care a-ți impune asta înseamnă să te ferești de lucruri mai puțin plăcute. Putem vorbi aici despre momente în care ai simți să încalci legea sau în care ai face rău unei persoane voit, dar te oprești, fiindcă știi că asta te-ar plasa într-o postură nu tocmai confortabilă. Atunci instinctul îți spune nu. Îți spune să faci doi pași înapoi pentru că ”există o limită în toate”. Sunt multe exemple pe care le pot da aici, dar v-ați prins la ce mă refer.

Ce facem, însă, când limitele ne țin departe de ceea ce ne dorim cu adevărat?

Ce facem când limita înseamnă zona de confort, când înseamnă rutină sau pur și simplu, când înseamnă teama de dificultate. Trasăm limite și ne scăpăm repede de responsabilitate. Totuși, un procent mic din ce am spus mai sus, se regăsește și aici. Vreau să zic că, în ambele variante, fie că limita îți face bine sau nu, are același scop- protecția.

Revin la întrebarea de dinainte. De ce anume te protejează acele limite?

Și pentru că în mare parte din textele mele fac asta, te îndemn și aici să faci puțină analiză. Cum să faci lucrul ăsta?

E destul de simplu. De fiecare dată când ai oportunitatea să faci ceva ce ți-ar pune instinctele și comportamentele puțin în dificultate, în loc de un pas înapoi, fă doi înainte.

Zicea cineva la un moment dat că, dacă în procesul pe care îl parcurgi nu simți că e greu, înseamnă că nu te miști suficient de repede. Mai mult decât atât, tot aceeași persoană zicea că n-ai cum să te aștepți la un rezultat diferit, dacă tu faci lucrurile zilnic în același mod. Ceva e necesar să schimbi, dar ce?

Chestia e simplă. Tu ești propria ta limită. Atât timp cât creierul tău le-a dat naștere, tot el este capabil să le depășească. Atât timp cât într-un fel sau altul au pus stăpânire pe tine, e imposibil să nu existe și un efect invers de anulare. E precum un antidot. Culmea e că, tu deții atât rețeta prin care le creezi, cât și antidotul să le îndepărtezi. 

Tot ce trebuie să faci este să vrei. Aici intervin iarăși momente dificile pentru că, a face asta, implică un gram de sacrificiu și poate un altul de voință. Trebuie să știi că odată ce ai pornit pe drumul ăsta, nu vei găsi numai lucruri frumoase. Nu vei întâlni numai emoții plăcute. Nu vei simți tot timpul că ești sub control. Te vei provoca în așa fel încât să îți depășești propriile gânduri. Practic, te vei reprograma și vei suferi unele schimbări. 

Nu vin către tine cu motive pentru care să nu o faci, din contră, îți pun pe masă realitatea, ca să știi ce te așteaptă. E posibil să fie mai ușor pentru tine, deși pentru mine nu a fost. 

Eu am început procesul ăsta treptat și mă speriam de fiecare dată când nu dețineam controlul. Asta pentru că, atât timp cât îți dorești să schimbi ceva, e necesar să fii dispus să pășești în niște zone necunoscute. Să mergi pe drumuri care nu vin cu manuale de instrucțiuni, pe drumuri în care vei fi nevoit să te adaptezi din mers. 

După ce vei merge o perioadă, vei începe să simți cum corpul tău devine tot mai antrenat să iasă din zona de confort și să depășească limite. A face asta va deveni noua ta rutină și așa, vei fi într-o dezvoltare continuă. Vei ajunge să nu mai vrei vreodată să te oprești și te vei întreba atunci, cum ai putut să nu urmezi procesul depășirii limitelor până acum?

Ei bine, te invit să faci asta, să schimbi ceva și nu uita –  să faci în fiecare zi un lucru care te sperie. 

E bine sau nu să te compari cu alții?

Asta e o întrebare subiectivă. Ce-i drept, dacă mă întrebați pe mine, nu ar trebui să o faci. Cel mai corect și indicat lucru este să îți vezi de bucățica ta. 

Bucățica ta care înseamnă că dacă nu te uiți în altă grădină, nu ai cum să știi ce se întâmplă dincolo de gard. Clar că există și situația în care a te uita în ”curtea vecinului” poate fi în avantajul tău. Haideți să vorbim puțin despre asta.

Sunt multe scenarii prezentate în lumea asta care dovedesc faptul că a te uita la celălalt, poate transforma o acțiune într-una benefică pentru tine. De cele mai multe ori o faci când ai nevoie de inspirație, când nu mai ai idei s-o scoți la capăt sau pur și simplu ai nevoie de un model. O faci când propriile decizii nu te mai ajută și îți alegi niște personaje care să te ghideze pe calea corectă. În cazurile astea poți să zici că a te compara cu alții, într-un fel sau altul spus, ajută.

Aici s-ar încadra următoarele expresii:

„știu pe cineva care a trecut prin același lucru și a reușit în modul x, ia să încerc și eu”

„știu că majoritatea oamenilor care termină studiile universitare reușesc în viață, deci mă ghidez după asta”

„stiu pe cineva care a riscat tot și a reușit” ș.a.m.d (lista e infinită)

Ei bine, da, îți poți compara situația sau lucrul care se întâmplă în viața ta cu o acțiune similară, însă nu e neapărat garantat că poate funcționa și la tine. Aici e, de fapt, cheia întrebării. Care e garanția că dacă cineva a reușit într-un mod, îți va ieși și ție la fel?

Îți spun eu, nimeni nu îți garantează nimic. Și aici aș vreau să trec la punctul doi al discuției.

Făcând o legătură, fie că te compari cu situația cuiva sau nu, garanția nu există. Pentru că de cele mai multe ori sau în marea majoritate a cazurilor, ritmul e diferit. Dacă urmezi un exemplu cu toți pașii pe care i-a urmat cineva, e posibil să nu se întâmple la fel. Mai mult decât atât, e posibil să se întâmple într-o manieră total diferită. Și atunci ce faci?

E posibil să te pierzi pe drum. E posibil să crezi că dacă pașii tăi nu sunt la fel de alerți, nu te simți la fel de capabil. E posibil să fii dezamăgit de calea pe care ai decis s-o urmezi, doar pentru că așteptările tale au însemnat ”]mi doresc să reușesc ca ei”. În felul ăsta apar expresiile următoare:

„au trecut atâția ani și eu nu am ajuns nici la jumătatea drumului la care sunt oamenii pe care îi urmăresc”

„am urmat pașii ca la carte, de ce lucrurile nu se întâmplă la fel?”

„nu înțeleg unde greșesc, e clar că nu sunt suficient de bun” etc.

În momentul în care ajungi să îți pui astfel de probleme, te anunț că a te compara cu alții nu mai e deloc în beneficiul tău, din contră, este total împotriva ta și mai mult te descurajează decât să te ajute..

Unde vreau să ajung cu asta? 

Vreau să îți spun să îți vezi de propriul drum. Să-ți urmezi proprii pași, să îți iei timpul de care ai nevoie și să accepți că indiferent de cât te-ai compara, povestea ta nu va semăna cu alta. 

Poveștile pe care le auzi tu despre oamenii de succes sunt înșiruite pe foaie în maniera lor pozitivă. De foarte puține ori vei auzi și partea negativă. Nu îți va spune nimeni ce sacrificii ești nevoit să faci, nu-ți va spune nimeni câte ore nu vei putea să dormi și nu-ți va spune nimeni cât de repede îți vei atinge scopul. 

A-ți vedea de bucățica ta înseamnă a-ți oferi șansa să mergi în pașii în care ești tu în stare să mergi. Nu înseamnă că dacă ți-ai atins mai repede scopul, ai subestimat munca altora. Nu înseamnă că dacă ai ajuns mai greu, ești mai slab. Înseamna că tu ai propriul ritm și nimeni nu trebuie să-ți eclipseze procesul.

Te vei uita în jur. vei vedea cum alții reușesc, cum își ating toți scopurile, dar nu lăsa asta să îți afecteze drumul.

Te vei uita în jur, vei vedea cum alții rămân în același loc ani la rând, cuprinși până peste cap de zona de confort, dar nu lăsa asta să te facă să te oprești. Se poate întâmpla ca totul să ia o întorsătură mai bună decât ți-ai imaginat. 

Și o să închei cu o poveste scurtă despre o broască și animalele pădurii care au organizat o competiție.

Miza era să ajungi primul pe vârful muntelui. O parte din animale stăteau la linia de start pentru galerie, iar alta era implicată în concurs. Au început să urce cât de repede puteau. Unii se mișcau mai repede, alții mai greu, deci lupta era una strânsă. Din galerie se auzea un ecou de voci:

Uitați-vă la iepure, sigur n-o să reușească. Atunci iepurele s-a dezechilibrat.

Uitați-vă la urs, imposibil să ajungă primul. Atunci ursul, vâzând câți sunt în fața lui, a renunțat la cățărare.

Uitați-vă la broască, dacă iepurele și ursul nu au reușit, cum ar putea ea să ajungă chiar ea în vârful muntelui?

Ce-i drept, ceva s-a întâmplat pentru că broasca și-a continuat drumul și a urcat, până când, într-un final, a fost prima care a ajuns la linia de finish. 

Care credeți că a fost motivul pentru care broasca și-a îndeplinit scopul?

Vă spun eu, era surdă.