Ce se întâmplă cu tine când râmâi blocat în trecut?

Pe principiul ”ești ceea ce gândești”, putem deduce că dacă mintea ta este tot timpul focusată pe experiențe din trecut, ajungi să te transformi în însuși trecutul. De ce? Pentru că te lași influențat de ceea ce s-a întâmplat, te judeci pentru greșeli, pentru momente în care ai fi putut face alte alegeri, pentru oameni pe care poate nu i-ai fi pierdut dacă procedai diferit. 

Așadar, de ce ajungem să devenim ceea ce gândim? 

Am citit într-o carte foarte mișto, Tu ești Placebo, de Joe Dispenza, că dacă gândurile negative ne pot face să ne îmbolnăvim pe interior, înseamnă că gândurile pozitive pot la fel de bine să inverseze procesul. De aici pornesc mult mai multe idei, are niște studii foarte interesante despre oameni care s-au vindecat până și de boli incurabile doar prin puterea gândului. Recomand această carte pentru cine e curios cum funcționează mintea mai în profunzime.

Și ca să revenim la ce am spus mai devreme, dacă gândurile negative, care te țin blocat în trecut, te pot aduce într-un stadiu toxic și lipsit de energie, înseamnă că, prin deducție logică, a gândi pozitiv, cu o focusare sănătoasă pe ceea ce ai în prezent, îți poate schimba starea și mindset-ul.

De ce nu e bine să râmânem blocați în scenarii din trecut?

Eu zic că e destul de simplu, cred că fiecare dintre noi știe răspunsul la întrebarea asta. E clar că ceea ce e trecut nu mai poate fi schimbat. E clar că acțiunile trecute poate nici nu mai reprezintă ce ești tu acum, așa că în loc să te gândești cum ai fi putut să schimbi ceea ce s-a întâmplat, ai putea să încerci să schimbi ce se întâmplă. Adică să schimbi prezentul înainte de a deveni un trecut regretabil pe care nu îl mai poți întoarce în favoarea ta.

Trebuie să înțelegi că trecutul poate avea un impact asupra ta doar dacă îi dai voie să aibă. Când ajungi să descoperi că îți poți controla gândurile în așa manieră încât să devii stăpân pe ceea ce vine și ceea ce pleacă din mintea ta, crede-mă că ajungi să fii invincibil. De aici pleacă dezvoltarea. Ăsta e punctul culminant în care se declanșează schimbarea. Ăsta e momentul în care nu te mai lași influențat de ce erai, de ce ai fi putut face și ajungi să controlezi ceea ce ești și ce faci acum. Cel mai important moment din viața ta este prezentul. Tu ești singurul responsabil pentru gândurile care-ți invadează mintea. 

Acum, dacă vreți să vă spun sincer, nu e ușor. Odată ce descoperi genul ăsta de comportament și începi să-l aplici, o să fie puțin inconfortabil (puțin mai mult). Poți să începi prin a te focusa pe prezent de fiecare dată când trecutul îți bate la ușă, iar unul din metodele care au funcționat la mine a fost meditația. 

Știu că pentru cineva care nu a practicat niciodată asta poate însemna o aiureală, dar trebuie să mă credeți că funcționează al naibii de bine. De ce funcționează și cum?

Funcționează pentru că te oprești. În momentul în care ceva ce nu mai poți schimba apare în mintea ta, te oprești, închizi ochii și te relaxezi. Există nenumărate studii care au demonstrat cum arată creierul uman după cincisprezece minute de meditație. (arată ca un teren neted și eliberat de presiuni).

Nu vreau să vă gândiți la asta ca la ceva super complicat. Gândește-te că te retragi undeva în cameră unde e liniște, unde te poți elibera de stările care nu sunt benefice.

În momentul în care te te lași profund relaxat, mintea ta se eliberează. Nu numai că se eliberează, dar în creierul tău se face loc pentru alte gânduri. E momentul în care permiți să intre idei, în care permiți să fii inspirat, iar când te trezești, ajungi să fii mai ușor, și mai plin de energie. Știți foarte bine, comportamentele noi vor creea tot timpul rezultate noi.

Cum funcționează? Prima dată o să fie greu pentru că o să te împotrivești. O să fie greu pentru că nu o să crezi că te poate ajuta, dar odată ce asta va deveni o rutină, va face parte din tine. Vei simți să faci asta ori de câte ori te vei simți copleșit.

Nu încerc să te îndemn să faci ceva ce nu îți dorești, dar sunt convinsă că te identifici cu tot ce am scris mai sus. Sunt convinsă că ai momente când simți că nu mai poți și când nu-ți mai găsești motivația să continui. Deci ce fac eu aici nu e o îndemnare, este mai degrabă o recomandare și o proiecție a ceea ce a funcționat la mine.. 

Așa am reușit eu să găsesc un echilibru între prezent și trecut, iar acum mă plasez undeva între acceptare și dezvoltare. Aceept trecutul, accept greșelile, accept versiunea mea de atunci, în așa fel încât acum, în prezent, să fiu cât de mult pot focusată pe a îmbunătăți ceea ce am, spre ceea ce îmi doresc să am. 

În final vreau un singur lucru să-ți spun. Nu uita că poți merge atât de departe cât mintea ta te lasă și poți fi influențat de ceva atât timp cât tu permiți să te influențeze. See you soon!

De ce tot ce nu s-a făcut, e etichetat ca fiind imposibil?

Mi-ar plăcea să vorbesc mai mult despre subiectul ăsta.

Mi-ar plăcea să am mai multe de zis și să pot împărtăși cu tine descoperirile mele, însă nu am un răspuns concret la întrebarea de mai sus. Evident că nici răspunsurile din celelalte articole nu sunt unele general valabile. Sigur înțelegi că aici vorbesc strict despre ce înseamnă pentru mine subiectele pe care le abordez, cum mă influnțează pe mine și ce metode folosesc să dezvolt ceea ce știu spre a putea ști mai mult.

Așadar, să vorbim puțin despre imposibilitate. Ce știm toți despre noțiunea în sine a cuvântului este că a fost inventată exact ca toate celelalte. Probabil că cineva, acum sute de mii de ani, trecea printr-o perioadă mai puțin optimistă și s-a decis să se agațe de o scuză pentru a nu se simți incapabil. S-a gândit că dacă numește ceva ca fiind imposibil, va generaliza faptul că orice posibilitate de a se îndeplini acel lucru este nulă. Cumva, avea nevoie de o variantă încurajatoare pentru toate lucrurile din viața lui care păreau diferite decât ”normalul” , lucruri despre care era sigur că nu se vor întâmpla vreodată.

Așa cred eu că s-a născut acest concept al imposibilității. Partea mai puțin bună este că s-a transmis mai departe. S-a transmis atât de departe încât, în prezent, nu numai că oamenii se agață de asta ca să nu încerce ceva nou, ci a devenit în sine o etichetă. Au ajuns să se implementeze noțiuni întregi în care totul e plasat în două tabere – una cu lucruri posibile și alta cu cele imposibile. 

Dacă închid ochii, îmi imaginez cum în cea de-a doua, când pășești pe drumul imposibilității, dai nas în nas cu un gardian care te oprește încă dinainte să vezi ce e dincolo de ușă. Îmi imaginez un dialog care ar suna cam așa:

– Aș vrea și eu să fac parte din această tabără. (eu)

– Nu se poate, acolo sunt ascunse lucrurile care nu se întâmplă niciodată. (gardianul)

– Păi știu, tocmai de aia vreau să intru, mi-aș dori să încerc să le fac să se întâmple. (eu)

– Au mai încercat și alții să intre ca tine, chiar nu vă înțeleg. Nu pricepi că acolo sunt toate lucrurile și evenimentele imposibil de realizat? Nu ți se pare a fi un paradox să vrei să faci posibil ceva ce deja e catalogat ca fiind imposibil? (gardianul)

– Cum am putea să știm că sunt imposibile dacă nici nu încercăm să le transformăm? (eu)

Nu știu cât de nebunesc ți s-a părut acest dialog, dar țin neapărat să te anunț că este unul cât se poate de real. Exact asta se întâmplă cu tine, cu mine si cu societatea în care trăim. Toate lucrurile care sunt posibile acum, toate lucrurile care s-au descoperit, realizat, întâmplat și inovat, au fost cândva la stadiul de idee. Și ce e o idee pe care n-a mai pus-o nimeni în practică? Exact, e văzută ca o imposibilitate.

Însă asta se poate anula prin perseverență. încredere și voință că poți fi tu cel care vine cu o idee genială pe care ori n-a mai avut-o nimeni, ori n-a fost nimeni în stare să o pună în practică vreodată.

De câte ori nu ai pățit să vezi pe cineva care aduce ceva nou sau descoperă ceva ce n-a mai fost descoperit și să spui ”eu de ce nu m-am gândit la asta?”.

Cel mai probabil te-ai gândit. Poate nu la lucrul respectiv, dar din câte milioane de gânduri ne trec prin cap în fiecare zi, mi s-ar părea imposibil ca printre ele să nu se regăsească o idee căreia să-i poți scoate eticheta de ”imposibil”.

Dacă o ai, ia ideea și pune-o pe hârtie. Ia ideea și materializeaz-o, ia ideea și împărășește-o cu voce tare sau pur și simplu fă-o pentru tine dacă nu vrei altfel, în liniște. 

Ai nevoie să scapi tu de eticheta asta în primul rând, ca mai apoi să faci față etichetelor din exterior care se vor pune pe ideea ta. Nu a zis nimeni că o să fie ușor. În fond și la urma urmei, ce se obține ușor parcă nu-ți conferă la fel de multă bucurie. 

Și acum, întorcându-mă la ce am întrebat în prima parte a acestui articol, revin cu dilema, de ce tot ce nu s-a făcut pare imposibil?

Pentru că a alege calea mai ușoară, te plasează într-o zonă care îți oferă confort, dar cu o bucurie pe termen scurt. E ușor să-ți spună cineva ”s-a încercat asta deja și nu se poate”.

Ce îți poate oferi, în schimb, calea mai grea? 

Cred că v-ați prins. Vine la pachet cu sacrificii, muncă și situații inconfortabile, dar îți oferă bucuriile alea mișto pe termen lung.